prin știință la frumusețe Programeaza-te

Varicele

Ce sunt varicele

Varicele sunt reprezentate de vene dilatate, aparţinând sistemului venos superficial. Profesii care impun statul prelungit in picioare( profesori, vanzatori, frizeri, stomatologi, etc), efortul muscular intens şi prelungit (halterofili), sau trepidaţiile, căldura şi umiditatea excesivă, favorizează apariţia varicelor.

Circulatia sangelui venos la nivelul membrelor inferioare

Sângele membrelor inferioare este colectat prin două sisteme venoase - sistemul venos profund şi sistemul venos superficial. Sistemul venos profund drenează sângele provenind din circulatia aferentă structurilor osteoarticulare şi musculaturii coapsei şi gambei, în timp ce sistemul venos superficial ”colectează” doar sângele provenind din pielea şi grasimea ce ocupa spaţiul situat deasupra muşchilor.

Deşi aceste sisteme sunt separate printr-un plan fascial profund, ce îmbracă toată musculatura membrelor inferioare, între ele există legături prin vene comunicante, ce perforează acestă fascie. La rădăcina coapsei, în regiunea inghinală, sistemul venos superficial se uneste cu cel profund, formând un trunchi venos unic, ce drenează tot sângele membrului inferior.

Sensul unic de circulaţie al sângelui este de jos în sus şi de la suprafaţă spre profunzime, adică dinspre sistemul venos superficial spre cel profund. Aceasta se poate realiza graţie valvelor unidirectionale care se găsesc în interiorul venelor profunde, a celor superficiale şi a comunicantelor dintre ele.

În momentul în care aceste valve devin incompetente, sângele cu presiunea mai ridicată din sistemul venos profund, pătrunde în sistemul venos superficial determinând staza şi dilatarea venelor superficiale.

Valvele unidirectionale pot deveni incompetente fie prin deteriorarea calităţii lor, în cadrul unor procese degenerative, fie prin forţarea lor de către o coloană de sânge cu presiuni mult prea mari. Varicele sunt reprezentate tocmai de aceste vene dilatate, aparţinând sistemului venos superficial.

Conditiile favorizante aparitiei varicelor

Toţi factorii care afectează fie valvele unidirectionale, fie presiunile exercitate asupra lor, pot fi consideraţi factori favorizanţi în apariţia varicelor.

Astfel, o profesie care impune statul prelungit în picioare (la profesori, vânzători, frizeri, stomatologi,etc.), efortul muscular intens şi prelungit (halterofili), sau trepidaţiile, căldura şi umiditatea excesivă, favorizează apariţia varicelor.

Trebuie reamintit că singurul factor care determină întoarcerea sângelui din membrele inferioare către inimă, împotriva forţei gravitaţionale, este contracţia musculaturii. În lipsa acesteia, sângele stagnează, oxigenarea vaselor este îngreunată şi astfel, pe lângă o creştere a presiunii în vase, se adaugă şi o alterare profundă a calităţii structurilor vasculare şi valvulare.

Obezitatea, pe lângă plusul de greutate ce apasă asupra membrelor inferioare, prin tulburările neuro-endocrine şi metabolice pe care le implică, adânceşte leziunile distrofice ale peretelui venos.

Aparitia varicelor în timpul sarcinii, în afara condiţiilor favorizante descrise anterior, poate fi explicată atât prin creşterea presiunii intraabdominale, având ca efect comprimarea trunchiurilor venoase şi împiedicarea circulaţiei de întoarcere, cât mai ales prin substanţele endocrine circulante, care determină modificări ale pereţilor vasculari, în sensul slăbirii rezistenţei lor la presiune.

Astfel, sarcina poate deveni un factor determinant, la o tânără femeie, care până la acel moment prezenta doar condiţii sau factori favorizanţi pentru aparitia bolii varicoase, sau se poate constitui într-un factor agravant în evoluţia unei boli deja existente.

Etapele evolutive ale varicelor

În evoluţia bolii varicoase distingem două etape: de debut (prevaricoasă) şi stadiul de varice constituite:

  • Debutul varicelor este lent, manifestat prin fenomene subiective în special la nivelul gambelor: o senzatie de nelinişte, (care îndeamnă bolnavul să meargă sau să-şi maseze gamba), discrete amorţeli şi o senzaţie de greutate a gambei, fenomene care apar după stat prelungit în picioare, eforturi intense sau o poziţie şezândă îndelungată şi dispar în poziţie culcată, cu picioarele uşor ridicate faţă de planul corpului. Pot aparea şi semne obiective ca cianoza porţiunii inferioare a gambelor, însoţită de un edem discret la acest nivel.
  • In stadiul de varice constituite, se observă “coloane” venoase dilatate, cu traseu sinuos, şerpuitor, care apar iniţial în porţiunea superioară a gambei. La compresiunile mai importante, apărute în micul bazin, în special în a doua parte a sarcinii, se pot dezvolta şi varice în regiunea organelor genitale externe, varice vulvo-vaginale, impresionante pentru o pacientă neavizată. Acestea sunt prezente doar pe timpul sarcinii, ele regresând în totalitate, la majoritatea cazurilor, după naştere.

Edemul, care iniţial era discret, dispărând dimineaţa, se extinde în suprafaţă şi profunzime, devenind permanent, odată cu instalarea insuficienţei venoase cronice. Tegumentele vor fi subţiate, transparente, lucioase, cu zone de hiperpigmentare, eczematoase, cu pilozitate redusă şi foarte sensibile la traumatisme, chiar de intensitate foarte redusă. Varicele netratate, pot evolua cu dezvoltarea unor complicaţii cum sunt: ulceraţia de gambă, ruptura varicelor cu hemoragia consecutivă şi tromboflebita.

Conduita terapeutica in varice. Tratament varice

Masuri profilactice

Ca măsuri profilactice, de prevenire a apariţiei bolii, sau de limitare a extinderii leziunilor deja constituite, menţionăm:

  • evitarea ortostatismului prelungit (statul în picioare fără mişcare cu contractură musculară a membrelor inferioare);
  • evitarea încălţămintei plate, fără toc;
  • evitarea expunerii prelungite la soare;
  • din primele luni de sarcină, este indicat ca viitoarea mamă să poarte ciorapi elastici, pe toată lungimea membrelor inferioare (sau cu chilot inclus), care exercită o presiune gradată, între 75 si 120 deni, mai strânşi în partea de jos a piciorului şi mai largi în regiunea coapselor. Aceşti ciorapi vor fi traşi dimineata, înainte de a coborî din pat şi vor fi purtaţi, pe cât posibil în tot cursul zilei. Ciorapii sunt găsiţi în diferite variante de culoare şi mărime la majoritatea magazinelor de profil, sunt subţiri şi usor de suportat;
  • regimului alimentar, pe lângă asigurarea unui aport caloric şi vitamino-mineral corespunzător va trebui să prevină constipaţia şi obezitatea, printr-o dietă bogată în legume şi fructe. Dacă este cazul, pentru reglarea tranzitului intestinal, vor fi folosite şi ceaiuri laxative sau supozitoare cu glicerină.
  • incurajarea activităţilor sportive uşoare (inclusiv înotul sau mersul pe jos), este întotdeauna benefică unei femei gravide.

Profilaxia impune controale periodice (chiar lunare), cu consultarea obligatorie a unui medic specializat în flebologie, în cazul apariţiei unor varice mai mari sau cu traseu în regiunea vulvovaginală. Pacientele cu profesii care implică eforturi fizice mari, ridicarea greutăţilor sau statul prelungit în picioare, vor trebui să aleagă: continuarea serviciului cu riscurile menţionate anterior, în schimbul banilor, sau acceptarea concediului prenatal şi protejarea sănătăţii!

Tratamentul medicamentos vasoprotector sau flebotonic este total contraindicat la femeia gravidă sau care alăptează.

Dat fiind că această stare, de sarcină şi după sarcină câteva luni, este tranzitorie, în această perioadă sunt excluse gesturile chirurgicale asupra varicelor, indiferent cât de mari şi dizgraţioase apar ele. Majoritatea venelor vor reveni la dimensiunile lor normale, prin procesul fiziologic specific lăuziei. Abia după un an de zile şi numai ca urmare a unui examen de specialitate, se poate discuta problema rezolvării varicelor restante.

Tratamentul curativ al varicelor

Tratamentul curativ al varicelor are o paletă de elemente ce pot fi folosite în diferite combinaţii, pentru obţinerea unor efecte morfologice, funcţionale şi nu în ultimul rând estetice optime.

Acestea includ:

  • extirparea pachetelor varicoase prin tehnici microchirurgicale (cu incizii ce devin la câteva luni practic invizibile)
  • laserterapia
  • scleroterapia

La pacienţii tineri este recomandată evitarea pe cât posibil a extirpării în totalitate a venei safene (clasica smulgere venoasă), aceasta constituind, în unele cazuri de urgentă, un rezervor natural de proteză vasculară biologică.

În cazurile evoluate, numai un medic chirurg cu experienţă în chirurgia vasculară şi în acelaşi timp cu temeinice cunoştinţe de chirurgie plastică, poate oferi soluţia terapeutică salvatoare.

Este bine să vedem unde putem ajunge, ca să ştim de ce să ne ferim!

Operatia varicelor

Operatia

Fiind o operatie delicata, se recomanda ca preoperator sa fiti intr-o stare de sanatate cat mai buna, sa nu fiti racita, in perioada ciclului, sau in convalescenta dupa o alta afectiune. Orice tratament cu aspirina sau administrarea de anticonceptionale trebuie oprite cu 2-3 saptamani inainte de operatie. De asemenea trebuie sa renuntati la fumat 2-3 saptamani inante si o saptamana dupa operatie. In ziua operatiei nu trebuie sa mancati si sa beti nimic.

Interventia chirurgicala se practica de obicei in anestezie spinala (la nivelul coloanei lombare) care va determina o amortire si limitarea miscarilor de la mijloc in jos. Pe durata operatiei de varice, veti fi conectata la monitoare pentru puls, presiunea arteriala si oxigenarea periferica si veti primi perfuzii intravenoase.

Inciziile sunt mici de cativa milimetri, multiple, asezate pe traseul venelor si vor fi suturate cu fire subtiri de nailon care se scot de obicei la 5-7 zile. Suturile sunt protejate cu un spray adeziv special si un pansament de hartie semipermeabila. Timp de 5 zile veti purta un bandaj special autoadeziv, care va mentine o presiune constanta asupra gambelor, prevenind staza venoasa si favorizand procesul de vindecare.

Postoperator

Revenirea sensibilitatii si a miscarilor se face treptat, in decurs de aproximativ 3 ore de la tratament varice. De obicei nu sunt dureri, sau daca apar, acestea sunt mici si dispar la administrarea de calmante obisnuite.

Dupa 24 de ore de la operatie, cu avizul medicului puteti parasi clinica, pe picioare, fara limitarea mobilitatii! Miscarea este permisa normal, evitandu-se statul prelungit in picioare. Dupa 5 zile, veniti la control, se scot firele si va puteti relua activitatea normala. Se recomanda ca timp de 3-6 saptamani de la operatie sa purtati un pantalon cu ciorap elastic, cu presiunea dozata progresiv, de la gambe spre coapse, usurand intoarcerea sangelui.

Pentru vasele mici, subtiri, intradermice, la care interventia chirurgicala nu pote fi aplicata, se pot face sclerozari prin injectarea unor substante iritante, sau se poate folosi Laserul CO2. Aceste tehnici sunt recomandate la cel putin 30 de zile de la operatia clasica de varice.

Complicatiile operatiei de varice

În afara complicaţiilor generale, comune oricărei intervenţii chirurgicale (reacţii alergice, hemoragia, hematomul, infecţia, necroza de părti moi), pot apare unele complicaţii specifice acestui gen de operaţii:

  • Tromboflebita, sau inflamatia venelor, este o complicatie relativ rara si ea este prevenita prin administrarea de medicamente anticoagulante, antiinflamatorii si antibiotice.
  • Uneori, in zonele din care s-au scos venele dilatate, se poate acumula sange formand cheaguri cu traseu linear, uneori mai dure, sensibile la palpare, dar care cedeaza spontan in cateva saptamani de la operatie.
  • Eventualele vanatai (echimoze) aparute dupa tratament varice, situate in general la nivelul coapselor, acolo unde presiunea externa exercitata de pansament sau ciorap este mai mica, dispar in 2-3 saptamani fara urme!

Trebuie reamintit ca interventia chirurgicala pentru varice are ca scop indepartarea venelor superficiale dilatate, dizibile clinic si marcate inainte de operatie. In timp, daca se mentin conditiile favorizante, alte vene din sistemul superficial pot deveni cu aspect varicos, necesitand la randul lor extirparea. Acest fapt nu inseamna ca varicele au recidivat, deoarece este vorba de alte vene!

De obicei nu sunt necesare alte interventii chirurgicale.

Cu cat interventia chirurgicala este efectuata mai precoce, in lipsa complicatiilor bolii varicoase, cu atat rezultatele sunt mai bune si «recidivele» mai putin probabile.

Galerie foto inainte si dupa