Programeaza-te la
consultatie acum
sau suna la 0264 414 677
Otoplastia sau corectarea urechilor, Medestet Cluj-Napoca
Otoplastia (corecţia urechilor), Medestet Cluj-Napoca
Otoplastia (corecţia urechilor), Medestet Cluj-Napoca



Otoplastia (operație pentru corecţia urechilor)


Otoplastia este cea mai frecventă intervenţie chirurgicală asupra urechii externe.

Intervenţia se poate efectua după vârsta de 5 ani deoarece la acest moment urechea este pe deplin dezvoltata si are dimensiunile aproape de cele pe care le are şi la adult. Astfel, problema este rezolvata înainte ca pacientul să intre în colectivitate (gradiniţă, şcoală), evitandu-se apariţia unor traume psihice, determinate de comentariile nefavorabile, chiar jignitoare uneori, venite din partea colegilor.

Urechea va trebui examinată cu deosebită atenţie atât în ceea ce priveşte modificarea de mărime cât şi de formă. În funcţie de acest lucru, rezolvarea defectelor de contur sau asimetriilor se poate face în una sau mai multe şedinţe operatorii.

Otoplastia se efectueaza cu anestezie locala si dureaza aproximativ o ora. De obicei se practica o incizie in spatele pavilionului auricular, in dreptul santului pe care urechea il face cu capul, astfel ca ea este foarte putin vizibila.

Dupa otoplastie
veti avea un pansament in forma de turban, care are rolul de a proteja operatia. Postoperator veti urma timp de trei zile un tratament cu antibiotice si, la nevoie, puteti folosi un medicament pentru calmarea eventualelor dureri (ketonal, nurofen sau paracetamol).

La 24 de ore de la operatie va puteti spala pe par, tinand capul pe spate, cu grija sa nu udati pansamentul.

La externare, dupa o zi de spitalizare, se recomanda sa purtati o bentita elastiaca, gen cordeluta de schi, timp de 3 saptamani, pentru a proteja sutura si a favoriza cicatrizarea in pozitie corecta. Firele vor fi scoase la 10-12 zile de la operatie. Pentru orice problema sau nelamurire va rugam sa ne contactati telefonic pe unul din numerele fixe sau pe telefonul mobil.


Complicatiile otoplastiei

În afara complicaţiilor generale comune oricărei intervenţii chirurgicale (reacţii alergice, hemoragia, hematomul, infecţia, necroza de părţi moi), pot apare unele complicaţii specifice acestui gen de operaţii.

Riscurile şi complicaţiile acestei intervenţii sunt reduse.

Deoarece pielea a fost decolată în cursul operaţiei, pot apare acumulări de lichide sau sânge (hematom),care generează durere prin presiunea asupra ţesuturilor învecinate. Rezolvarea lor necesita deschiderea plăgii, evacuarea acestora şi identificarea punctelor de sângerare. Prevenirea acesteia se face prin aplicare de pansamente compresive imediat postoperator.

Rareori pe linia de incizie pot apare cicatrici hipertrofice (mai mari si groase, de culoare rosie-violacee), care sunt mai evidente la pacienţii cu o pigmentare accentuată a pielii. Acestea pot fi rezolvate de obicei prin tratament conservator; în unele cazuri poate fi necesară administrarea locala de steroizi, in asociere cu laserterapia.

Dacă este cazul va putea fi luată în discuţie şi ajustarea minoră a lobului urechii.
Neregularităţile cartilajului urechii, privite din fată sau profil, vor constitui probabil problema principală a pacientului. În mod normal cele două urechi nu sunt niciodată identice, asfel încât obţinerea unor simetrii perfecte este o dorinţa nerealistă. Dacă totuşi diferenţele sunt semnificative, poate fi practicată o a doua intervenţie.

Otoplastia nu afectează mecanismul auzului deoarece nu se intervine asupra structurilor interne ale urechii.

Rezultatele postoperatorii sunt foarte bune. Ele determină o creştere a respectului şi a încrederii în sine a pacientului prin ameliorarea aspectului exterior.

Pentru a afla cat costa o operatie de otoplastie va rugam sa consultati lista de preturi pentru operatii estetice.

Aceasta nota a fost pregatita pentru a va furniza informatii înaintea consultatiei si pentru a va încuraja si a raspunde celor mai frecvente întrebari puse despre acest tip de operatie estetica. Daca aveti alte nelamuriri sau daca doriti o consultatie, nu ezitati sa ne contactati.
Rating pentru "Otoplastia":
3.5 / 5 bazat pe 4 voturi.
Programeaza-te pentru un consult
sau suna la 0264 414 677
Toate drepturile rezervate. Centrul de Excelenta in Chirurgie Estetica Medestet
Web design: Netlogiq Cluj